libriartis.ro facebook libriartis.ro facebook

carte audiobook cadouri

evenimente Libriartis


Stelian Tănase, la Cluj-Napoca
Scriitorul Stelian Tănase îşi lansează romanul Maestro 
la Librăria Gaudeamus miercuri, 20 mai 2009, ora 18.00.

Vor prezenta Doru Aurel Pop şi Ovidiu Pecican.

Maestro poate fi asemuit cu un imens ecran. Unul pe care se desfăşoară un spectacol de multe ori grotesc, trist şi ironic, buf şi serios. Autorul îşi subintitulează povestea „o melodramă”. Este o abordare dramatică, undeva între hiperrealism şi absurd, un stil brutal, adesea cinic, fără iluzii asupra personajelor sale şi a lumii despre care scrie şi chiar asupra autorului. Dincolo de reflectoare se dezvăluie abisul, spectacolul trivial, fascinant şi mistificator al televiziunii, surprinsă din interior ca o hîrtie de turnesol a acestei epoci. Pentru cei care-l caută pe scriitorul Stelian Tănase, Maestro aduce revelaţia unei cărţi extraordinare.

Stelian Tănase (n. 1952), scriitor, a absolvit Facultatea de Filosofie din Bucureşti în 1977; doctorat în 1996. Predă ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti. Realizator al unor talk-show-uri şi seriale documentare TV pe teme istorice şi culturale. A debutat ca romancier în 1982 cu Luxul melancoliei (reeditat în 1993, 2008). Dintre volumele publicate după 1989, menţionăm: Corpuri de iluminat (roman, 1990, 1997, 2004, 2008), Playback (roman, 1995, 2004, 2008), Sfidarea memoriei (convorbiri cu Alexandru Paleologu, 1996), Anatomia Mistificării (1997, 2003), Miracolul revoluţiei. O istorie politică a căderii regimurilor comuniste (1999), Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & jurnal din anii tîrzii ai dictaturii (2002; At Home There’s Only Speaking in a Whisper, Boulder Colorado&Columbia University Press, New York, 2008), Clienţii lu’ tanti Varvara (2005; Auntie Varvara’s Clients, Spuyten Duyvil, New York, 2007).