libriartis.ro facebook libriartis.ro facebook

carte audiobook cadouri
Rilke, cornul abundenţei

  • Pret magazin : 25 Lei
    Pret online : 23,75 Lei
    Economisesti : 5%
  • momentan nu există pe stoc
Rilke, cornul abundenţei
Poeme în transpunerea lui Şerban Foarţă
Autor: Rilke, Rainer Maria
prezentare
Cuvântul „florilegiu“ s-a banalizat şi chiar s-a golit de sens prin suprafolosire. Şi totuşi, volumul de faţă tocmai asta cuprinde: un florilegiu din opera unui poet deopotrivă patetic şi lucid, care încearcă să se regăsească prin iubirea de oameni şi de Dumnezeu. Cornul abundenţei este de fapt o recitire şi o retraducere din lirica lui Rainer Maria Rilke. Şerban Foarţă îi alege o parte din poeziile scrise în germană, dar şi în franceză, le reaşază şi le dă expresie românească într-un registru aflat doar la îndemâna hărăziţilor: cu îndrăzneli prozodice şi talent, cu inspiraţie şi migală, cu erudiţie şi sensibilitate. Întâlnirea peste timp dintre cei doi poeţi e prilejul unei bucurii a minţii şi a spiritului. Meditaţia cu intarsii existenţialiste a lui Rilke îşi găseşte voce şi ecou în traducerea unui creator cu o formidabilă încărcătură ludică, însă care ştie să redea aici toate tonurile şi subtonurile gravităţii.
detalii
Carte în limba: romană
Anul apariţiei: 2013
Editura: Humanitas
ISBN: 9789735042424

Format: 191 oldal, 200 x 160 mm, broşată


arată pe :  arată pe facebookfacebook   trimite pe twittertwitter   trimite pe yahoo messengermessenger
Ajutor
Cum cumpăr?
Cum platesc
Livrare
Comenzi telefonice
0731 357 987
Luni-vineri: 10.00-18.00
Sâmbata: 10.00-14.00

Produse din aceeasi categorie
  • Să nu mă părăseşti
  • Sânge şi splendoare
  • Gândirea captivă
  • Nujeen

  • Să nu mă părăseşti / Ishiguro, Kazuo
  • Sânge şi splendoare / Dunant, Sarah
  • Gândirea captivă / Miłosz, Czesław
  • Nujeen / Mustafa, Nujeen și Lamb, Christina

  • Pret magazin : 25 Lei
    Pret online : 23,75 Lei
    Economisesti : 5%
  • Pret magazin : 47 Lei
    Pret online : 44,65 Lei
    Economisesti : 5%
  • Pret magazin : 39 Lei
    Pret online : 37,05 Lei
    Economisesti : 5%
  • Pret magazin : 33 Lei
    Pret online : 31,35 Lei
    Economisesti : 5%

  •  buc. 
  • stoc epuizat
  • stoc epuizat
  • stoc epuizat