Capitalul în secolul XXI
Autor:
Piketty, Thomas
prezentare
Repartiţia avuţiilor este una dintre chestiunile cele mai arzătoare şi mai dezbătute în prezent. Dar ce se ştie cu adevărat despre evoluţia acesteia pe termen lung? Dinamica acumulării capitalului privat conduce oare în mod inevitabil la o concentrare din ce în ce mai puternică a avuţiei şi a puterii în câteva mâini, aşa cum a crezut Marx în secolul al XIX-lea? Sau poate forţele echilibrante ale creşterii, ale concurenţei şi ale progresului tehnic conduc în mod spontan la o reducere a inegalităţilor şi la o stabilizare armonioasă, în etapele avansate ale dezvoltării, aşa cum gândea Kuznets în secolul XX? Ce se ştie despre evoluţia repartizării veniturilor şi a patrimoniilor începând din secolul al XVIII-lea şi ce învăţăminte se pot trage pentru secolul XXI?
Unii sunt de părere că inegalităţile se vor adânci în continuare, într-o lume din ce în ce mai nedreaptă. Alţii cred că asistăm în prezent la o reducere naturală a ecarturilor şi că orice intervenţie ar risca să perturbe această tendinţă armonioasă. Rezultatul a cincisprezece ani de cercetări, studiul lui Thomas Piketty, cel mai ambiţios întreprins vreodată pe această temă, se sprijină pe date istorice şi comparative mult mai vaste decât orice lucrare anterioară. Extins pe durata a trei secole şi pentru douăzeci de ţări, studiul ne schimbă în întregime înţelegerea dinamicii capitalismului, situând contradicţia fundamentală a acestuia în raportul dintre creşterea economică şi randamentul capitalului.
detalii
Carte în limba:
romană
Anul apariţiei:
2015
Editura:
Litera
ISBN:
9786067416046
Format: 1008 pagini, 140 x 200 mm, necartonată